Jigodie la câini

Jigodie la câini - Termenul jigodie la câini, deși des folosit în limbajul popular, se referă, de fapt, la o boală extrem de contagioasă și adesea fatală: jigodia canină, cunoscută și sub denumirea de Boala Carre sau distemper canin. Această afecțiune virală, cauzată de un virus din familia Paramyxoviridae, înrudit cu virusul rujeolei la om, reprezintă o amenințare majoră pentru sănătatea câinilor, în special a puilor și a animalelor nevaccinate.

Impactul său este devastator, afectând multiple sisteme ale organismului, de la cel respirator și gastrointestinal la cel nervos și cutanat. Recunoașterea rapidă a simptomelor și intervenția veterinară promptă sunt cruciale pentru a crește șansele de supraviețuire și a minimiza suferința animalului. Din păcate, chiar și cu tratament, jigodia la câini are un prognostic rezervat, mai ales în stadiile avansate ale bolii. Cel mai bun cabinet veterinar Sector 4 il gasiti aici: cabinet veterinar Sector 4.

Acest ghid complet își propune să ofere o imagine detaliată asupra a ceea ce înseamnă jigodia la câini: vom explora virusul responsabil, modul de transmitere, simptomele specifice fiecărui sistem afectat, procesul de diagnostic, 10 măsuri urgente de luat în cazul suspiciunii de jigodie, opțiunile de tratament disponibile și, cel mai important, măsurile de prevenție esențiale. Înțelegerea profundă a acestei boli este vitală pentru orice proprietar de câine, nu doar pentru a proteja animalul propriu, ci și pentru a contribui la eforturile de control al răspândirii acestei afecțiuni periculoase. Nu uitați, informațiile prezentate aici nu înlocuiesc o consultație medicală veterinară. La primul semn de jigodie la câini, contactați imediat un specialist.

Ce este jigodia la câini? Virusul și modul de transmitere

Pentru a înțelege mai bine jigodia la câini, este esențial să cunoaștem agentul patogen responsabil și modalitățile prin care se răspândește. Această cunoaștere stă la baza măsurilor preventive.

Virusul care provoacă jigodia la câini

Jigodia la câini este cauzată de virusul jigodiei canine (Canine Distemper Virus - CDV), un membru al genului Morbillivirus, din familia Paramyxoviridae. Este un virus ARN, ceea ce înseamnă că are o rată de mutație relativ mare, dar, spre deosebire de alte virusuri, tulpinile de CDV tind să rămână stabile din punct de vedere genetic în cadrul populațiilor canine.

Caracteristici ale virusului:

• Tropism celular larg: virusul jigodiei canine are o capacitate remarcabilă de a infecta o gamă largă de celule și țesuturi, explicând de ce jigodia la câini afectează multiple sisteme ale organismului:

  • sistemul respirator;

  • sistemul gastrointestinal;

  • sistemul nervos central;

  • sistemul limfatic (imunitar);

  • pielea;

  • sistemul urogenital.

• Rezistență în mediul extern: virusul este relativ fragil în mediul extern, fiind distrus rapid de căldură, uscăciune, lumina ultravioletă și majoritatea dezinfectanților comuni. Cu toate acestea, poate supraviețui pentru scurte perioade de timp în medii răcoroase și umede.

• Specii susceptibile: pe lângă câini, virusul poate infecta și alte carnivore, cum ar fi:

  • dihori;

  • jderi;

  • ratoni;

  • vulpi;

  • lupi;

  • lei;

  • tigri;

  • chiar și foci. Această gamă largă de gazde complică eforturile de eradicare și control al jigodie la câini în sălbăticie.

Modul de transmitere a jigodiei la câini

Transmiterea virusului jigodiei canine se realizează în principal prin contact direct sau indirect cu secrețiile și excrețiile animalelor infectate.

Căi de transmitere:

• Contact direct:

  • Secreții respiratorii: Tusea și strănutul câinilor infectați eliberează picături mici de secreții nazale și bronșice care conțin virusul. Inhalarea acestora de către un animal susceptibil este principala cale de transmitere. Acesta este modul cel mai eficient de răspândire a jigodia la câini;

  • Salivă: Contactul cu saliva unui câine infectat (prin lins, mușcături) poate transmite virusul;

  • Urină și fecale: Virusul este excretat și prin urină și fecale, deși în concentrații mai mici comparativ cu secrețiile respiratorii.

• Contact indirect (transmitere prin fomite):

  • Obiecte contaminate: Virusul poate supraviețui pe obiecte contaminate, cum ar fi:

    • boluri de hrană și apă;

    • așternuturi;

    • jucării;

    • îmbrăcăminte;

    • echipament de îngrijire (lese, perii);

  • Mediul înconjurător: În condiții favorabile (răcoare și umiditate), virusul poate persista pentru scurt timp pe suprafețe.

  • Oameni: Proprietarii sau îngrijitorii pot transporta virusul pe mâini, îmbrăcăminte sau încălțăminte de la un animal infectat la unul sănătos.

• Transmitere verticală:

  • Transplacentară: Cățeii pot fi infectați de mamă în timpul gestației, dacă aceasta este purtătoare a virusului.

  • Prin laptele matern: Puii pot contracta virusul prin alăptare, deși anticorpii materni pot oferi o anumită protecție temporară.

Perioada de incubație: Perioada de incubație (timpul de la expunere la apariția primelor simptome) variază, de obicei, între 7 și 14 zile, dar poate dura și până la 4-6 săptămâni. Un câine infectat poate fi contagios chiar și înainte de apariția simptomelor clinice evidente, ceea ce face controlul jigodie la câini extrem de dificil. Vulnerabilitatea maximă este la puii nevaccinați, odată ce imunitatea pasivă de la mamă scade, de obicei în jurul vârstei de 6-8 săptămâni.

Simptomele jigodiei la câini: manifestări multisistemice

Jigodia la câini este o boală sistemică, ceea ce înseamnă că afectează mai multe organe și sisteme din corp. Simptomele pot varia considerabil în funcție de stadiul bolii, vârsta câinelui, starea sa de imunitate și tulpina specifică a virusului. De multe ori, simptomele apar în valuri sau în etape, iar recunoașterea lor precoce este vitală.

Simptome respiratorii ale jigodiei la câini

Acestea sunt adesea primele semne observate și sunt rezultatul replicării virusului în căile respiratorii.

• Tuse uscată și persistentă: Inițial, tusea poate fi ușoară, dar progresează, devenind productivă (umedă) dacă apare o infecție bacteriană secundară;

• Strănut și secreții nazale: Inițial, secrețiile nazale pot fi seroase (clare), apoi devin mucopurulente (groase, gălbui sau verzui) pe măsură ce se dezvoltă infecții bacteriene secundare;

• Respirație dificilă: Câinele poate avea dificultăți de respirație (dispnee) din cauza congestiei pulmonare sau a pneumoniei;

• Conjunctivită și secreții oculare: Ochii pot fi roșii, iritați, cu secreții apoase care se transformă în puroi.

Simptome gastrointestinale ale jigodiei la câini

Virusul afectează mucoasa gastrointestinală, ducând la probleme digestive.

• Pierderea apetitului (anorexie): Câinele refuză să mănânce;

• Vărsături: Pot fi severe și persistente;

• Diaree: Adesea cu mucus sau sânge, poate duce la deshidratare rapidă.

Aceste simptome contribuie la slăbirea generală a animalului, un aspect important al jigodia la câini.

Simptome cutanate (ale pielii) ale jigodiei la câini

Deși mai puțin frecvente, pot apărea leziuni cutanate specifice.

• Îngroșarea pernuțelor și a botului (hyperkeratoză): Cunoscută și sub numele de "hardpad disease", aceasta este o manifestare clasică, dar tardivă, a jigodiei. Pernuțele devin tari, crăpate și dureroase;

• Erupții cutanate: Pot apărea pustule mici, în special pe abdomen și în zona inghinală.

Simptome neurologice ale jigodiei la câini

Acestea sunt cele mai grave și adesea ireversibile manifestări ale jigodie la câini, indicând afectarea sistemului nervos central. Ele pot apărea la săptămâni sau chiar luni după faza inițială a bolii.

• Ticuri musculare (mioclonus): Spasme involuntare și ritmice ale unui grup de mușchi (ex: un picior, un mușchi facial). Acestea pot persista pe viață chiar și după recuperare;

• Crize convulsive (epilepsie): De la convulsii minore la crize generalizate;

• Paralizie parțială sau totală: Slăbiciune sau incapacitate de a mișca anumite părți ale corpului;

• Incoordonare (ataxie): Câinele merge instabil, se clatină;

• Cecitate (orbire): Din cauza inflamației nervului optic sau a creierului;

• Modificări de comportament: Depresie, dezorientare, comportament agresiv neobișnuit.

Severitatea și tipul simptomelor neurologice variază, iar prezența lor indică o formă severă a jigodia la câini.

Simptome sistemice generale ale jigodiei la câini

• Febră: Inițial o febră bifazică (două valuri de febră), apoi febră persistentă, mai ales în prezența infecțiilor secundare;

• Letargie și slăbiciune: Câinele este apatic, nu are energie;

• Pierdere în greutate: Din cauza anorexiei și a problemelor gastrointestinale;

• Deshidratare: Rezultatul vărsăturilor și diareei;

• Imunosupresie: Virusul atacă celulele sistemului imunitar, făcând câinele vulnerabil la alte infecții bacteriene sau virale secundare. Aceasta este o caracteristică definitorie a jigodia la câini.

Este important de reținut că nu toți câinii infectați vor prezenta toate simptomele. Unii pot avea o formă subclinică sau ușoară, în timp ce alții pot dezvolta o boală fulminantă. Puii nevaccinați sunt cei mai vulnerabili și prezintă adesea cele mai severe forme de jigodie la câini.

Diacnosticul jigodiei la câini: de la suspiciune la confirmare

Diagnosticul precoce al jigodia la câini este vital pentru a începe tratamentul cât mai curând posibil, deși, așa cum am menționat, prognosticul rămâne rezervat. Procesul de diagnosticare implică o combinație de observații clinice, istoricul medical și teste de laborator.

Suspectarea clinică a jigodiei la câini

Medicul veterinar va suspecta jigodia la câini pe baza:

• Simptomelor clinice: prezența a două sau mai multe simptome din sistemele afectate (respirator, gastrointestinal, neurologic, cutanat) la un câine nevaccinat sau incomplet vaccinat;

• Istoricului de expunere: dacă animalul a fost în contact cu alți câini bolnavi, a vizitat adăposturi, pet shop-uri sau a intrat în zone cu risc crescut;

• Vârstei: puii sunt cei mai susceptibili.

Teste de laborator pentru confirmarea jigodiei la câini

Confirmarea diagnosticului necesită teste specifice, deoarece simptomele jigodiei pot fi similare cu cele ale altor boli (ex: parvoviroză, kennel cough, leptospiroză).

• Teste rapide (ELISA):

  • Descriere: pot detecta antigene virale (componente ale virusului) în secreții (oculare, nazale), urină sau sânge.

  • Avantaje: rezultate rapide (în câteva minute), utile pentru un diagnostic preliminar rapid.

  • Dezavantaje: pot exista rezultate fals-negative în stadiile incipiente sau târzii ale bolii, când cantitatea de virus este redusă.

• Testul PCR (Polymerase Chain Reaction):

  • Descriere: detectează materialul genetic al virusului (ARN) în diverse probe: secreții respiratorii, urină, sânge, lichid cefalorahidian (LCR) sau țesuturi (post-mortem).

  • Avantaje: extrem de sensibil și specific, poate detecta virusul chiar și în cantități mici. Considerat cel mai fiabil test pentru diagnosticare.

  • Dezavantaje: durează mai mult (câteva ore până la o zi), este mai costisitor.

• Analize de sânge (hemoleucogramă și biochimie):

  • Hemoleucogramă: poate arăta leucopenie (scăderea numărului de globule albe), o indicație a infecției virale.

  • Biochimia sanguină: poate indica deshidratare, afectare hepatică sau renală, dar nu sunt specifice jigodiei.

• Testarea anticorpilor (serologie):

  • Descriere: detectează prezența anticorpilor (IgM și IgG) în sânge. Anticorpii IgM indică o infecție recentă, în timp ce IgG indică expunere anterioară sau vaccinare.

  • Utilizare: poate fi utilă în stadiile avansate ale bolii, dar trebuie interpretată cu prudență, deoarece vaccinarea produce și ea anticorpi.

• Examenul lichidului cefalorahidian (LCR):

  • Descriere: prelevarea și analiza LCR este indicată atunci când predomină simptomele neurologice. Poate detecta virusul sau inflamația la nivelul sistemului nervos central.

• Examen histopatologic:

  • Descriere: examinarea microscopică a țesuturilor prelevate prin biopsie (de exemplu, din piele, pernuțe) sau post-mortem. Poate identifica leziuni specifice și incluziuni virale.

Diagnosticul diferențial: Este important ca medicul veterinar să facă un diagnostic diferențial pentru a exclude alte afecțiuni cu simptome similare, cum ar fi:

• parvoviroza (dacă predomină simptomele gastrointestinale);

• traheobronșita infecțioasă (kennel cough);

• alte infecții respiratorii sau gastrointestinale;

• leptospiroza;

• toxoplasmoza;

• otraviri.

Un diagnostic prompt și precis este esențial pentru a începe jigodia la câini tratament și pentru a limita răspândirea bolii.

Jigodia la câini: 10 măsuri urgente de luat la primele semne

Detectarea timpurie a jigodia la câini și acțiunea rapidă sunt cruciale pentru a crește șansele de supraviețuire ale animalului și pentru a limita răspândirea bolii. La primele semne de suspiciune, urmați acești pași urgenti.

1. Contactați imediat medicul veterinar

Nu amânați! La cel mai mic semn de jigodie la câini, mai ales la puii nevaccinați, apelați urgent medicul veterinar. Descrieți-i toate simptomele observate, vârsta și istoricul de vaccinare al câinelui. Pregătiți-vă pentru o vizită de urgență la clinică.

2. Izolați câinele bolnav de alte animale

Dacă aveți mai multe animale de companie, izolați imediat câinele suspectat de jigodie la câini. Virusul este extrem de contagios și se răspândește rapid. Păstrați-l într-o cameră separată, cu boluri de hrană și apă, așternuturi și jucării proprii, care nu sunt folosite de alte animale.

3. Evitați contactul cu alte animale în exterior

Nu scoateți câinele la plimbare în locuri publice (parcuri, pe stradă) unde ar putea intra în contact cu alți câini. Restricționați-i accesul la curte, dacă aveți alte animale în preajmă. Orice contact poate contribui la răspândirea jigodia la câini.

4. Spălați-vă temeinic pe mâini și dezinfectați obiectele

Jigodia se poate transmite prin fomite (obiecte contaminate). Spălați-vă bine pe mâini cu apă și săpun după fiecare contact cu animalul bolnav. Dezinfectați regulat bolurile, jucăriile și orice suprafață cu care câinele a intrat în contact, folosind dezinfectanți eficienți împotriva virusurilor.

5. Oferiți apă proaspătă și încurajați hidratarea

Deshidratarea este o complicație gravă a jigodiei din cauza vărsăturilor și diareei. Asigurați-vă că animalul are mereu acces la apă proaspătă și curată. Încurajați-l să bea, chiar și în cantități mici.

6. Monitorizați atent simptomele și notați-le

Țineți un jurnal detaliat al simptomelor: frecvența și aspectul vărsăturilor/diareii, prezența secrețiilor nazale/oculare, tuse, nivelul de energie, apetitul, temperatura (dacă o puteți măsura). Aceste informații sunt cruciale pentru medicul veterinar.

7. Nu forțați hrana, dar oferiți alimente ușor digerabile

Dacă animalul refuză să mănânce, nu-l forțați. Odată ce voma este sub control, puteți încerca să-i oferiți cantități mici de hrană blândă și ușor digerabilă (ex: pui fiert, orez), dar doar la recomandarea veterinarului.

8. Evitați automedicația cu medicamente umane

Niciodată nu administrați câinelui medicamente destinate oamenilor (ex: paracetamol, ibuprofen, medicamente pentru diaree sau vomă). Acestea pot fi toxice și agrava starea animalului. Orice medicament trebuie prescris de un veterinar.

9. Asigurați un mediu cald și lipsit de stres

Un mediu cald și liniștit contribuie la confortul animalului bolnav. Feriti-l de curenți de aer, zgomote puternice sau alte surse de stres care pot slăbi și mai mult sistemul imunitar.

10. Pregătiți-vă pentru spitalizare și teste diagnostice

Fiți pregătiți că medicul veterinar va recomanda probabil spitalizarea câinelui pentru monitorizare intensivă și administrarea fluidelor și medicamentelor, precum și o serie de teste diagnostice pentru a confirma jigodia la câini și a exclude alte afecțiuni.

Tratamentul jigodiei la câini: o luptă pentru supraviețuire

Din păcate, nu există un tratament antiviral specific care să vindece jigodia la câini. Tratamentul este, în principal, de susținere și simptomatic, având ca scop ameliorarea simptomelor, prevenirea infecțiilor secundare și susținerea sistemului imunitar al câinelui. Prognosticul pentru jigodia la câini este adesea rezervat, mai ales în cazurile severe și la puii nevaccinați.

Principiile tratamentului jigodiei la câini

• Izolare: Câinele infectat trebuie izolat imediat de alte animale susceptibile pentru a preveni răspândirea bolii. Aceasta este o măsură crucială, indiferent de tipul de jigodia la câini tratament aplicat;

• Spitalizare: Majoritatea cazurilor severe necesită spitalizare într-o clinică veterinară pentru monitorizare intensivă și administrarea fluidelor și medicamentelor.

Tratament de susținere și simptomatic

Acesta vizează controlul fiecărui set de simptome.

• Terapia cu fluide (intravenoasă):

  • Scop: Esențială pentru a combate deshidratarea severă cauzată de vărsături și diaree. Ajută, de asemenea, la menținerea echilibrului electrolitic.

• Antiemetice:

  • Scop: Medicamente care opresc vărsăturile (ex: maropitant, ondansetron).

• Antidiareice:

  • Scop: Medicamente care reduc diareea și pierderile de fluide.

• Antibiotice cu spectru larg:

  • Scop: Nu tratează virusul jigodiei, ci previn sau tratează infecțiile bacteriene secundare (pulmonare, intestinale, oculare) la care animalul este susceptibil din cauza imunosupresiei cauzate de virus.

• Medicamente pentru ochi și nas:

  • Scop: Picături sau unguente oculare cu antibiotice pentru a trata conjunctivita și secrețiile oculare. Curățarea regulată a secrețiilor nazale și oculare.

• Suplimente nutritive:

  • Scop: Pot include vitamine (în special B și C), electroliți și probiotice pentru a susține recuperarea și digestia.

• Nutriție asistată:

  • Scop: Dacă animalul refuză să mănânce, poate fi necesară hrănirea cu seringa sau, în cazuri severe, montarea unei sonde nazogastrice sau esofagiene pentru a asigura aportul nutrițional necesar.

• Medicamente anticonvulsivante:

  • Scop: În cazul apariției simptomelor neurologice precum crizele convulsive, se administrează medicamente precum fenobarbital sau diazepam pentru a controla convulsiile. Aceste medicamente fac parte dintr-un jigodia la câini tratament pentru complicațiile neurologice.

• Antiinflamatoare (steroizi):

  • Scop: Pot fi utilizate cu prudență pentru a reduce inflamația severă, în special în sistemul nervos, dar trebuie utilizate cu discernământ din cauza efectelor imunosupresoare.

• Terapia pentru pernuțe (hardpad):

  • Scop: Unguente emoliente pentru a hidrata și ameliora disconfortul cauzat de îngroșarea pernuțelor.

Considerații speciale în tratamentul jigodiei la câini

• Prognostic: Este un prognostic rezervat. Rata de mortalitate este ridicată, în special la puii nevaccinați și în cazurile în care boala afectează sistemul nervos. Unii câini pot supraviețui, dar pot rămâne cu sechele neurologice permanente (ex: ticuri musculare, convulsii).

• Recuperare: Chiar și câinii care se recuperează pot avea nevoie de o perioadă lungă de convalescență și monitorizare. Unii pot dezvolta probleme pe termen lung.

• Costuri: Jigodia la câini tratament este adesea costisitor, necesitând spitalizare prelungită și medicamente multiple.

Rolul proprietarului este de a urma cu strictețe indicațiile medicului veterinar, de a oferi îngrijire suportivă la domiciliu și de a monitoriza îndeaproape starea animalului. Deși lupta împotriva jigodia la câini este dificilă, un tratament rapid și susținut oferă cele mai bune șanse de recuperare.

Prevenția jigodiei la câini: vaccinarea, cheia protecției

Cea mai eficientă și, de fapt, singura metodă sigură de a preveni jigodia la câini este vaccinarea. Având în vedere gravitatea bolii și lipsa unui tratament specific antiviral, prevenția este de o importanță capitală.

Programul de vaccinare împotriva jigodiei la câini

Vaccinarea începe, de obicei, la pui și continuă cu rapeluri periodice.

• Prima doză: se administrează, de obicei, în jurul vârstei de 6-8 săptămâni, când imunitatea maternă (anticorpii primiți de la mamă prin lapte) începe să scadă. Acesta este momentul critic pentru a preveni jigodia la câini.

• Rapeluri (boosters): sunt esențiale și se administrează la intervale de 3-4 săptămâni până la vârsta de 16 săptămâni (sau chiar mai târziu, în zonele cu risc ridicat). Fiecare doză de rapel consolidează răspunsul imun.

• Vaccinul polivalent: vaccinul împotriva jigodiei este, de obicei, inclus într-un vaccin polivalent (cunoscut sub denumirea de DHPPi sau DAPPv), care protejează și împotriva altor boli canine grave:

  • adenoviroză (hepatita infecțioasă);

  • parvoviroză;

  • parainfluența.

• Rapeluri anuale/trienale: după schema de vaccinare inițială a puiului, se recomandă rapeluri regulate. Frecvența depinde de tipul vaccinului și de recomandările medicului veterinar (fie anual, fie la fiecare trei ani, în funcție de produs și riscul de expunere).

Importanța vaccinării complete:

• Imunitate solidă: Schema completă de vaccinare asigură dezvoltarea unei imunități solide și durabile împotriva virusului jigodiei.

• Protecție împotriva formelor severe: Chiar dacă un câine vaccinat ar contracta virusul, simptomele ar fi, cel mai probabil, mult mai ușoare și boala mai puțin gravă.

• Imunitate de turmă: Vaccinarea unui număr mare de animale într-o comunitate contribuie la crearea imunității de turmă, reducând circulația virusului și protejând animalele vulnerabile care nu pot fi vaccinate (ex: pui foarte mici, animale cu anumite afecțiuni medicale). Vaccinarea este pilonul principal în combaterea jigodia la câini.

Alte măsuri preventive pentru jigodia la câini

Pe lângă vaccinare, există și alte măsuri care pot reduce riscul de expunere și infecție.

• Evitarea zonelor cu risc ridicat: Până la finalizarea schemei de vaccinare a puiului, evită contactul cu:

  • adăposturi de animale;

  • pet shop-uri;

  • parcuri de câini;

  • zone frecventate de câini vagabonzi sau nevaccinați.

• Igienă riguroasă:

  • Curățenie: Dezinfectează regulat bolurile de hrană și apă, așternuturile și jucăriile, mai ales dacă ai mai multe animale sau ai adus un animal nou în casă.

  • Igienă personală: Spală-te bine pe mâini după ce ai interacționat cu alți câini, mai ales dacă sunt necunoscuți sau par bolnavi. Schimbă-ți hainele și curăță-ți încălțămintea dacă ai vizitat locuri cu risc.

• Izolarea animalelor bolnave: Dacă știi că un câine este bolnav de jigodie, izolează-l imediat de alte animale.

• Controale veterinare regulate: Vizitele anuale la medicul veterinar nu sunt doar pentru vaccinări, ci și pentru un control general de sănătate. Medicul poate identifica factori de risc sau semne precoce ale unor probleme.

Jigodia la câini este o boală serioasă, dar cu o prevenție adecvată, riscul de infecție poate fi minimizat considerabil. Respectarea schemei de vaccinare și adoptarea unor măsuri de igienă sunt esențiale pentru a-ți proteja prietenul blănos.

Întrebări frecvente despre jigodia la câini

1. Ce este mai exact jigodia la câini?

Jigodia la câini, cunoscută științific ca distemper canin sau Boala Carre, este o boală virală foarte contagioasă și adesea fatală, cauzată de virusul jigodiei canine (CDV). Acesta afectează multiple sisteme din corpul câinelui, inclusiv sistemele respirator, gastrointestinal, nervos și cutanat. Este o afecțiune severă, cu un prognostic rezervat, în special la puii nevaccinați.

2. Cum se transmite jigodia la câini?

Transmiterea jigodia la câini se face în principal prin contact direct cu secrețiile respiratorii (tuse, strănut) ale unui câine infectat. Virusul poate fi prezent și în urină, fecale și salivă. De asemenea, se poate transmite indirect prin contactul cu obiecte contaminate (boluri, jucării, așternuturi) sau prin intermediul oamenilor care au fost în contact cu un animal bolnav și nu și-au dezinfectat mâinile sau hainele.

3. Care sunt primele simptome ale jigodiei la câini?

Primele simptome ale jigodie la câini sunt adesea nespecifice și pot include:

• febră (adesea bifazică);

• letargie și pierderea apetitului;

• secreții nazale clare, care pot deveni mucopurulente;

• secreții oculare (conjunctivită);

• tuse uscată. Ulterior, pot apărea vărsături, diaree și, în cazurile severe, simptome neurologice precum ticuri musculare sau convulsii.

4. Există un tratament pentru jigodia la câini?

Nu există un tratament antiviral specific care să vindece direct jigodia la câini. Tratamentul este în principal de susținere și simptomatic. Acesta vizează ameliorarea simptomelor (controlul vărsăturilor și diareei), combaterea deshidratării (terapie cu fluide), prevenirea infecțiilor bacteriene secundare (antibiotice) și gestionarea simptomelor neurologice (medicamente anticonvulsivante). Prognosticul rămâne rezervat, iar mulți câini pot sucomba sau rămâne cu sechele permanente.

5. Cum pot preveni jigodia la câini?

Cea mai eficientă metodă de prevenție pentru jigodia la câini este vaccinarea. Puii trebuie să primească o serie de vaccinuri polivalente, începând de la vârsta de 6-8 săptămâni, cu rapeluri periodice. Pe lângă vaccinare, este important să evitați zonele cu risc ridicat (ex: adăposturi, parcuri de câini) până la finalizarea schemei de vaccinare a puiului și să mențineți o igienă riguroasă.

6. Jigodia la câini se poate transmite la oameni?

Nu, jigodia la câini nu este o zoonoză, ceea ce înseamnă că nu se transmite de la câini la oameni și nu provoacă boală la oameni. Cu toate acestea, este esențial să se respecte regulile de igienă la manipularea animalelor bolnave pentru a preveni răspândirea virusului la alte animale susceptibile.

7. Ce înseamnă "hardpad disease" în contextul jigodiei?

"Hardpad disease" (sau boala pernuțelor tari) este o manifestare tardivă a jigodia la câini și se referă la îngroșarea (hiperkeratoza) și întărirea pernuțelor plantare (lăbuțelor) și a botului câinelui. Aceasta este un semn distinctiv al infecției cu virusul jigodiei canine și indică adesea o formă severă a bolii.

8. Ce sechele pot rămâne după jigodia la câini?

Chiar și câinii care supraviețuiesc jigodia la câini pot rămâne cu sechele permanente, în special neurologice, cum ar fi:

• ticuri musculare (mioclonus);

• crize convulsive (epilepsie);

• paralizie parțială;

• incoordonare. Alte sechele pot include leziuni dentare (hipoplazie de smalț la pui), probleme respiratorii cronice sau afecțiuni oculare (ochi uscat).

9. Cât timp este contagios un câine cu jigodie?

Un câine infectat cu jigodia la câini poate fi contagios încă înainte de apariția simptomelor clinice evidente și poate rămâne contagios pentru câteva săptămâni sau chiar luni după recuperarea aparentă, eliminând virusul prin secreții și excreții. Din acest motiv, izolarea animalelor bolnave este crucială.

10. Ce trebuie să fac dacă suspectez că puiul meu are jigodie?

Dacă suspectezi că puiul tău are jigodie la câini, contactează imediat medicul veterinar. Nu aștepta. Izolează puiul de orice alt animal și evită contactul cu alte persoane. Recoltarea rapidă de probe și începerea terapiei de susținere pot crește șansele de supraviețuire, chiar dacă prognosticul rămâne rezervat.